Publicat de: Alex | Martie 3, 2008

Biserica Dumnezeului Celui Viu

            Iurie Stanila                                                                                     Stanila Iurie      

Taina întrupării virtuţii dragostei dumnezeieşti este prin excelenţă Biserica. Dumnezeu în trinitatea sa agapică cautînd la cununa creaţiei sale omul şi-a trimis unicul său Fiu spre salvarea neamului omenesc şi anume Fiul său va deveni  cap si trup al unei realităţi noi ce va fi creată.

  Invăţătura despre Biserică sau aşa numita ecleziologie va fi cel mai discutat subiect în secolul XX în cercurile teologice ortodoxe dar şi în cele romano-catolice şi protestante. Dar de ce atîta discuţie în jurul acestui subiect s-ar putea cineva întreba. Multitudinea discuţiilor despre ecleziologie se datorează faptului prezenţei a mai multor factori. Unul dintre factori constituie dorinţa redescoperirii înţelesului autentic despre Biserică a crestinismului primar[1]. Si anume regăsirea conştiinţei că Euharistia este descoperirea însăşi a naturii Bisericii şi nu doar un simplu mijloc de dobîndire a harului[2], sau o taină printre celelalte şapte taine[3]. O altă reînviere constituie faptul că dumnezeiasca liturghie iconizează, reprezinta eshatonul, adică Impărăţia lui Dumnezeu. Desigur prezentarea elementelor de renastere ecleziologică ar putea continua şi mai departe. Dar este imperativ de menţionat că aceste redescoperiri ecleziologice nu constituie nişte modernisme si reforme, ci redescoperirea a diferitor aspecte de învăţătură a Bisericii primare. 

Dar cum s-ar putea astăzi de trecut în praxis în parohiile din Republica Moldova toate aceste achiziţii ecleziologice contemporane. În mod primordial atît clerul cît si poporul lui Dumnezeu, care reprezinta purtătorii preoţiei împărăteşti (I Petru 2:9) trebuie să-şi asume angajamentul unui studiu individual teologic. Si nu a unor scriitori de carte teologica si duhovnicească ce deţin un  Weltanschauung” (lb. germană, concepţie despre lume) obscurantist, incontextual, atemporal, si neadecvat dragostei întelegătoare pentru lumea postmodernă în care trăim.  Viaţa în Biserică este un nou  „mode d’existence” (lb. franceză, mod de existenţă) în care persoana ce apartine unei parohii, adică prin definiţie unei anumite comunităţi euharistice experiază o nouă ontologie, denumită ontologia comuniunii. Fenomenul comuniunii nu este de origine umana ci dumnezeiască, în speţă trinitară, adică coboară de la modul de existenţă a Sfintei Treimi. Dumnezeu dacă ar fi fost Unul, atunci cui i s-ar fi daruit ? Carui existenţe i s-ar fi revărsat iubirea sa abundentă şi nemărginită ? Dar astfel sunt Trei Persoane diferite, Care deţin insa aceeaşi fiinţă şi care neîncetat îşi revarsă dragostea lor Unul faţă de Altul. 

Viaţa în parohie este prin excelenţă trinitară adica după chipului de existenţă a Sfintei Treimi. Creştinii unei anumite parohii ca o conditio sine qua non ( lb.latină, condiţie obligatorie) trebuie sa se cunoască unii pe alţii. Caci viaţa în Biserică este una de natură relaţională. Preotul parohiei este chemat de a-şi forma comunitatea atît pe verticală prin întîlnirea cu Hristos cel viu cît şi pe orizontală prin comuniunea cu toţi membrii parohiei. Unul dintre aspectele cele mai importante ale existenţei umane este comuniunea. Κοινωνα (greaca veche, comuniunea) este prerogativa de actiune a Duhului Sfânt, (II Corinteni 13:13) căci el este acela care zideşte comunităţile de ipostase eclesiale. Chiar şi psihologia psihanalistă, mai ales „şcoala lui Lacan” vorbeşte de realitatea subiectului care nu există decît în raport cu celălalt.[4]   

Ecclesia (Biserica) nu trebuie percepută individualist, ci în primul rînd ca poporul lui Dumnezeu care deja sunt înfiaţi de Dumnezeu Tatăl. Dar aici apare o problemă cine este adevăratul popor a lui Dumnezeu. Desigur toţi cei botezaţi fac parte din acest nou Israel, însa marea majoritae sunt « tabula rasa » în cele ale adevăratei vieţi în Hristos şi cu regret toţi aceşti fraţi ai noştri s-au desparţit de Biserică. O parte din vină pentru  aceşti oameni care au ajuns în starea în care  sunt se datorează perioadei totalitar sovietice în care au vieţuit. 

Dar totuşi, unde sunt generaţiile de persoane educate de dupa 1990 încoace ? Însă pentru aceştia ar trebui ca fiecare creştin atît cleric cît şi laic să se intrebe : oare nu am fost eu cauză de cadere ce a dus la departarea lor de Biserică ? Preotul indeosebi ar trebui sa se gîndească daca nu predica el oare mai mult despre antihrist, paşapoarte[5], draci la fiecare metru pătrat, decît pe Hristos, aducator de pace si bucurie, oare nu predica despre păcate în tot spaţiul tridemensional al Terrei,  pune accentul  mai mult pe păcat decît pe  transfigurarea persoanei în Hristos adică pe pozitivismul vieţii în Hristos. Si laicul, la rindul sau sa-si puna intrebarea: oare nu mă port eu aspru cu orice persoană (fie el chiar si ateu) vazînd în el din start un osîndit al infernului, oare nu reproşez eu cu un tupeu de fariseu necredinţa altor oameni, oare nu am schimbat eu Vestea cea Bună dătătoare de bucurie adică Evanghelia, cu predaniile unor stareţi care au rîvnă dar fără cunoştinţă. 

Astăzi viaţa în parohie trebuie pornită aproape de la zero pentru a forma o comunitate parohiala solidă. La etapa contemporană oamenii sunt cu „vitezometrul” la zero. Aceşti oameni intră în Biserică pentru a afla macar aici o mîngîiere, pentru că lumea nu le-o mai oferă, a pune o lumînare disperaţi de nedreptaea ce li se face de unii puternici ai societăţii, pentru că societatea în care vieţuim astăzi se prezintă într-o stare de „homo homini lupus est ” (lb.latină, om pentru om este lup. Şi anume aici este momentul de a explica oamenilor frumuseţea vieţii în Hristos. Pentru că anume aceasta este şi o raţiune de a fi a Bisericii Ortodoxe. 

Aşadar, parohia trebuie să constituie acel eveniment eclesial unificator care să ne adune să pregustăm din Împărăţia ce va să vină ce se revelează la fiecare adunare euharistică , care să ne facă să intrăm fiecare întro-o relaţie personală aprofundată cu Hristos şi nu în ultimul rînd pentru o cunoaştere interelaţională a membrilor unei parohii concrete.  

Liturghia reprezintă o lucrare comuna atît a preotului cît şi a poporului lui Dumnezeu, şi nu o o obligaţie a clerului cum se întîmpla aceasta în culturile antice şi în slujirea iudaică. Preotul, cel ce prezideaza sinaxa euharistică este acea persoana care se roagă în numele întregii comunităţi adunate. Cu regret însă unele dintre rugăciunile ce le spune preotul în taina la liturghie in special anaforaua nu sunt auzite de intrega adunare participantă la acest eveniment eshatologic. Pîna in secolul VII aceste rugaciuni erau pronunţate în glas, în auzul fiecarui credincios. Dar odata cu clericarizarea Bisericii şi în temeiul altor factori, acele profunde şi frumoase rugăciuni au început sa fie citite doar de către preot. Însă sub influenţa renaşterii liturgice ortodoxe iniţiată de aşa teologi ca Nicolai Afanasiev, Alexander Schmeman, Ioannis (Ziziulas) mitropolitul Pergamului, aceste rugaciuni au început să fie citite în glas în multe biserici ortodoxe din Europa Occidentală şi SUA.  

Creştinul conştient nu trebuie să participe la Liturghie ca o persoană pasivă, privind ca un spectator la derularea unui act teatral. Ci el trebuie sa experieze Liturghia ca o adunare ce a patruns in dimensiunea veşniciei şi să încerce să-şi manifeste bucuria prezenţei sale ecleziale la interpretarea diferitor cîntări ce se cîntă pe parcursul liturghiei împreuna cu toţi credincioşii (Crezul, Tatăl nostru).   Experienţa prin excelenţă a Liturghiei este bucuria. Mîntuitorul însăşi de multe ori ne îndeamnă la bucurie. Liturghia este o danţuire, o strigare de bucurie şi mulţumire deaceea momentul culminant, corifeic, al adunării euharistice este săvârşirea Multumirii (din greaca veche Εχαριστία) adresată Dumnezeului Tată.[6]   Liturghia ortodoxă deţine in ansamblul său şi unitate în rugaciune. Adica pe parcursul celebrarii euharistice crestinii adunaţi epi to auto (greaca veche, în acelaşi loc) trebuie sa se roage ca şi cum ar constitui o singură gură. Rugaciunea personală practicată în timpul Liturghiei separă pe credincios de această trîmbiţă împreună rugătoare a corpului eclezial. Trăirea Bisericii primare era o trăire comunitară în special în timpul Liturghiei. Chiar şi rugacinile liturghiei ne oglindesc acest lucru.  

Momentul culminant al liturghiei care constituie şi  „raison d’être” (lb.franceză, motivul de a fi) însăşi a asambleei euharistice reprezinta împartăsirea credincioşilor. În Biserica primara toţi credincioşii care asistau la Sfânta Liturghie în final se împartăşeau. Si aceasta era şi este regula corectă stabilită de Biserică. Ceea ce traim noi acum în bisericile noastre este pe dea-dreptul o schizofrenie liturgică. Toata rugaciunile liturgice ne îndreapta spre împartăşirea credincioşilor cu preacuratele Taine. Dar în realitate ce se petrece, şi mai mult ca atît, minţim pe Dumnezeu rugîndu-ne Domnului pentru ceea ce nu am facut: „ Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudam marirea Ta; că ne-ai învrednicit pe noi sa ne împărtaşim cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine.” Apoi „ Drepti, primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă facatoarele, înfricoşatele lui Hristos Taine,..” Acum nu las să se înţeleaga că orice persoană şi indiferent de starea sa se poate apropia de Sfintele Taine. Bineînţeles că o persoană care nu este un creştin conştient nu se poate apropia de Euharistie. Dar pentru aceasta este şi stabilit preotul în parohie pentru ai face pe credincioşi să fie creştini conştienţi de chemarea la care au fost chemati. Pentru că unii preoti din păcate s-au cuibarit foarte bine în lumea aceasta şi nu le este de interes renasterea liturgică care trebuie iniţiată pe tarîmul nostru. O soluţie pentru a-i face pe creştinii de astazi să deţină o relaţie conştientă cu Hristos, pentru a se putea împărtaşi la fiecare liturghie şi pentru a fi o marturire creştină adevărată în lume poate fi ţinerea unor anumite mici cateheze de introducere în viaţa ecleziala în fiecare parohie. Dar aceste cateheze nu trebuie formate în baza materialului teologic vechi ci pe învăţături mai luminoase care au puterea de a transfigura persoana. In acestă ordine de idei Ilarion (Alfeev) episcop de Viena şi Austria menţiona că întreg învăţămîntul superior teologic necesită a fi format şi pe baza moştenirii teologice a profesorilor si teologilor de la Institutul teologic ortodox Saint-Serge din Paris şi Seminarul teologic ortodox Saint Vladimir din New-York. 

Aşadar aceste mici cateheze de introducere in viaţa ecleziala trebuie formate in baza scrierilor unor aşa personalităţi ortodoxe ca: Ioan Meyendorff, Alexander Schmeman, N.Afanasiev, mitrop. Ioannis Ziziulas al Pergamului, mitrop Antonie (Blum) al Surojului, N. Berdiaev, C. Yannaras şi alţii.   Aceste cateheze (este foarte important sa nu fie lungi si plictisitoare) concomitent cu lucrarea preotului cu fiecare credincios, dupa o anumita perioada de timp vor  putea aduce ca prim fruct împărtăşirea la fiecare liturghie a jumătate din cei ce participa la liturghie.   Implementarea acestor cateheze de transfigurare a omului din individ în persoană vor aduce cu sine si inspirarea crestinului de a vietui in lume după poruncile lui Hristos. Indiferent ce meserie profesează această persoană, deridicătoare sau manager, aceste persoane vor consitui o veritabila marturie crestină în lumea contemporană .    

Biserica nu este un muzeu, Biserica nu este un vestigiu al arheologiei, Biserica nu este spatiul superstiţiilor, al colacilor şi prosoapelor, Biserica nu este locul tipicarismului bolnav, ci Biserica este locul întîlnirii omului cu Dumnzeul Cel Viu.                


1)Această direcţie a plecat de la dorinţa de debarasare a teologiei ortodoxe de „ captivitătea babilonică” (George Florovsky) , adică romano-catolică din sec. XVI- prima jumătate a sec. XX ).
[2] Desigur împărtăşirea cu preacuratele Taine este şi un mijloc de dobîndire a harului, dar acest fapt nu trebuie privit doar într-un mod strict individualist, doar pentru o crestere spirituală. Euharistia are în primul rind o conotaţie ecleziologică. Vezi Μητροπολίτης Περγάμου Ιωάννης Ζηζιούλας Θέματα Εκκλησιολογίας ( Mitropolitul Pergamului Ioannis Ziziulas Subiecte despre Ecleziologie) http://www.oodegr.com/oode/dogmat1/perieh.htm, este prezentă pe site si traducerea în engleză. 
3) Adoptarea de către manulele teologice a învăţăturii că Biserica Ortodoxa are şapte taine reprezintă o influenţă medievală romano-catolică.Vezi Зайцев Алексей, Таинства Церкви: введение в изучение (Zaiţev Alexei, Tainele Bisericii: introducere în studiu), http://pravbeseda.ru/library/index.php?page=book&id=332
4) Christos Yannaras, Ortodoxie şi Occident, Bucureşti, editura Bizantină 1995, p.61.
5) Acest fenomen se intîmplă destul de des in Republica Moldova. Deobicei el se intîlneşte la creştinii care nu au o formare teologică. Sau dacă este prezenta atunci e una atemporală, medieval romano-catolicistă.
6)Anume Mulţumirea sau Euharistia este adresată lui Dumnezeu Tatăl de catre Hristos. Hristos ca Biserică (Biserica este Trupul lui Hristos după teologia paulină) se roagă în timpul anaforalei Tatălui. În sec XII în Bizanţ a avut loc o dispută teologică pe problema dacă Euharistia o primeşte sau este adresată şi lui Hristos. Răspunsul a fost dat de către Nicolae Methonitul spunînd clar că Hristos nu este doar Cel ce oferă dar şi Cel ce primeşte Euharistia. Importanţa acestor subtile deosebiri este extrem de relevantă, deoarece este necesar să cunoaştem pe cît este posibil raţiunii umane, rolul fiecărei Persoane dumnezeieşti în timpul Liturghiei. De altfel Sfânta Treime va rămine o simplă dogmă, care nu v-a patrunde în viaţa noastră de liturghie.Vezi Μητροπολίτης Περγάμου Ιωάννης Ζηζιούλας, Ε. Περί Δημιουργίας, Σωτηρίας, Χριστολογίας και Εκκλησιολογίας, 7. Εκκλησιολογία ( Mitropolitul Pergamului Ioannis Ziziulas, 5. Despre creaţie, mîntuire, hristologie şi ecleziologie, 7. Ecleziologie. http://www.oodegr.com/oode/dogmat1/E7.htm 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: