Şcolile Duhovniceşti

1. Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău

un grup de studenti in frunte cu Pr.Tudor Olarasu

În urma reformării Seminarului Teologic în 1823, aici au rămas doar clasele superioare, iar din cele inferioare autorităţile ecleziastice ţariste au format Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău. Această şcoală reprezinta o instituţie de învăţămînt teologic primar, care se înscria în lista şcolilor de categoria a doua. Ea funcţiona în baza mijloacelor financiare colectate de la preoţimea locală şi a celor furnizate de Sfântul Sinod de la Petersburg. Termenul de studii era de patru ani. Absolvenţii aveau dreptul de a se înscrie în clasa întâia a Seminarului Teologic. La studii erau admişi copiii clerului cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, care posedau deprinderi de a citi şi a scrie în limbile rusă şi slavonă, cunoşteau rugăciunile, ştiau predicile principale şi primele două coloniţe ale tăbliţei înmulţirii.

Pâna la 1866 Şcoala Spirituală de Băieţi se afla în aceeşi curte cu Seminarul Teologic, acest fapt odată cu sporirea numărului elevilor, stânjenea mult starea ambelor şcoli. În 1866 stăpânirea eparhială a mutat şcoala spirituală într-o clădire de curând cumpărată cu bani primiţi de la Sfântul Sinod.

Procesul de studii în aceasta instituţie de învăţămînt era organizat în limba rusă. Copiii erau privaţi de dreptul de a vorbi în limba maternă, ceia ce era în contradicţie cu orice principiu didactic şi religios. Principalele obiecte de studiu incluse în programul de învăţămînt erau :  limba rusă (oral), limba rusă (scris), Istoria Rusiei, catehismul, Statutul Bisericesc, Istoria Bisericii. Urmau apoi geografia, aritmetica, limba latină, limba greacă, desenul şi cîntul.

Învăţătorii şcolii erau desemnaţi, la propunerea conducerii seminarului, de către arhiereul eparhial, fiind selectaţi din rîndurile absolvenţilor academiilor teologice. Lunar, învăţătorii şcolii raportau directorului despre rezultatele testării elevilor, despre succesele şi insuccesele în procesul educativ-instructiv, despre volumul materialului predat etc. La rândul său, directorul prezenta un raport arhiereului locului.

La 14 aprilie 1867 s-a pus temelia unei noi clădiri pentu Şcoala Spirituală unde a funcţionat mai bine de 50 de ani, aceasta datorită faptului că imobilul cumpărat, zidit pentu locuinţe particulare, nu corespundea nevoilor ei, de aici s-a ajuns la ideea construirii pentru şcoala spirituală a unei clădiri noi potrivit cerinţelor igienice şi pedagogice.

O reorganizare a şcolii a avut loc în 1884 fiind realizată în corespumdere cu noile tendinţe ale regimului din Imperiul Rus. Regulamentul şcolar adoptat la 22 august 1844 impunea marirea numarului de ore pentru predarea limbii ruseşi slavonei bisericeşti. E important de reţinut ca in baza acestei reforme din 1884 a fost abolit principiul eligibilitaţii cadrelor de conducere şi didactice a şcolilor spirituale. Numirile în funcţiile de director, director-adjunct, apărător de onoare şi a cadrelor didactice se efectua în exclusivitate de către Sfântul Sinod şi oberprocurorul sinodal. Un moment important în organizarea procesului instructiv-educativ l-a constituit egalarea în drepturi a învăţătorilor Şcolii Spirituale cu cei din Seminarul Teologic. Din acest moment, în Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău au început să activeze profesori cu studii superioare teologice.

În 1910, la Şcoala Spiritulă de Băieţi din Chişinău activau 13 cadre didactice, dintre care 11 aveau studii superioare. Contingentul de elevi era format din 378 de elevi, dintre care 305 erau copii ai clerului. Un eveniment important din istoria şcolii l-a constituit introducerea în programul de studiu, în 1907, după numeroase eforturi a limbii române şi cântului bisericesc în limba maternă. Şcoala Spirituală de băieţi din Chişinău, avâd o structură administrativă similară şcolilor teologice din Rusia, pe parcursul unui secol de activitate a fost absolvită de numeroase personalităţi marcante ale Basarabiei, printre care se numără: Emilian Ghepeţchi, Alexandru Boldur, Mihail Ciachir, Paul Mihail, Ioan Stoicov reprezentanţi ai familiilor Donici, Baltaga şi mulţi alţii.

2. Şcoala Spirituală de Băieţi din Bălţi

În legătură cu creşterea contingentului de elevi la Şcoala Spirituala de Băieţi din Chişinau (numărul lor depăşea cu mult cifra de 500 de elevi), la Congresul Eparhial din 1867 autorităţile eclesiastice au pus în discuţie problema deschiderii a încă două şcoli de acest gen în Basarabia. Sfântul Sinod de la Petersburg, pe motivul lipsei mijloacelor financiare, s-a arătat rezervat faţă de acest proiect al clerului basarabean. Ulterior, Sfântul Sinod a aprobat totuşi deschiderea unei singure şcoli.

Congresul eparhial din 1869 a fixat data deschiderii la 1 iulie 1869. S-a convenit ca noua instituţie de învăţământ eclesiastic să fie amplasată in oraşul Bălţi, formându-se o nouă circumscripţie şcolară, din care făceau parte judeţele Hotin, Iaşi, Soroca şi o parte din localităţile judeţului Orhei.

Şcoala Spirituală de Băieţi din Bălţi la început a avut un număr de 174 de elevi, dintre care 142 au fost transferaţi de la Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău, iar restul, 32, au fost admişi din circumscripţia nou-formată. În funcţiea de director al şcolii congresul eparhial l-a numit pe Ioan Comarneţchi, profesor la Seminarul Teologic din Chişinău. Cadrele didactice au fost selectate din profesorii secţiilor paralele de la Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău. Deoarece şcoala nu dispunea de cămin, elevii erau cazaţi la gazde.

Pentru activitatea Şcolii Spirituale de Băieţi din Bălţi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aloca anual 500 de ruble, alte 960 de ruble erau alocate din veniturile eparhiale locale. Timp de 4 ani, şcoala a funcţionat intr-un local arendat, achitându-se anual suma 1000 de ruble. In 1873 Şcoala Spirituală de Băieţi din Bălţi a fost transferată la Edineţ.

3. Şcoala Spirituală de la Edineţ

Dorimedont

Ideea strămutării şcolii la Edineţ aparţinea Preasfinţitului Pavel, fiind motivată de faptul că Edineţii se află în centru Basarabiei de nord şi că se oferea teren pentru noua clădire de către proprietarul locului, în condiţii foarte avantajoase. Totodată, la Edineţ lemnul de construcţie era mai ieftin, iar proprietarul târgului şi locuitorii, făgăduiseră o donaţie în sumă de 2000 de ruble. Ţinând seama de aceste împrejurări atât de avantajoase după hotărârea congresului eparhial din 1872, la sfârşitul anului sau şi început lucrările pregătitoare cu mijlocul eparhiei, făcându-se şi un împrumut în sumă de 15000 de ruble de la F. N. Marcoci, epitropul de onoare a şcolii din Edineţ. Mulţumită acestor împrejurări şi condiţii, la sfârşitul anului 1875 clădirea a fost gata şi astfel a luat fiinţă Şcoala Spirituală din Edineţ.

În 1876 contingentul şcolar era format din 150 de elevi, dintre care 40 erau bursieri, iar 110 erau solvenţi. Contingentul de elevi creştea continuu, către 1890 numărul lor ajungând la 248 de elevi. Dar odată cu reducerea numărului de candidaţi proveniţi din păturile laice s-a redus şi numărul de elevi. Către 1900 numărul lor a ajuns la 191. La începutul anului şcolar 1904-1905 administraţia instituţiei era reprezentată de Ilarion Iaţcovschi, director al şcolii, profesor de catehism şi statut bisericesc, licenţiat în teologie, şi de Ivan Saharov directorul-adjunct, profesor de istorie a bisericii, licenţiat în teologie. Şcoala dispunea de secţii paralele la trei clase. De remarcat că la finele primului deceniu al secolului al-XX-lea numărul elevilor a început să crească. În 1909, la Şcoala Spirituală de Băieţi din Edineţ îşi făceau studiile 220 de elevi, în 1910─242, dintre care 192 erau copii de clerici, şi 50 ─ copii de nobili; 70 de elevi din numărul total erau la întreţinerea eparhiei, alţii 4─ la întreţinerea parţială şi doi erau bursieri.

O mare piedică pentru bunul mers a învăţământului era faptul că profesorii şcolilor spirituale, chiar şi acei cu studii superioare, nu au fost asimilaţi multă vreme, în privinţa drepturilor şi a remunerărilor, cu profesorii seminarului. Neavând altă posibilitate de a le îmbunătăţi situaţia, stăpânirea eparhială stăruia să le vină în ajutor cu fondurile locale. În chip mai simţitor, însă, ei au fost avantajaţi din 1878, când Eparhia Chişinăului a început să încaseze anual câte 30390 ruble din veniturile mănăstirilor închinate, pentru ajutorul şcolilor duhovniceşti. Afară de aceasta, tot cu banii mănăstireşti, pentru profesorii Şcolii din Edineţ s-au construit locuinţe îmbunătăţindu-li-se astfel şi mai mult stare materială.

În rapoartele de activitate autorităţile eclesiastice menţionau că marea majoritate a elevilor provin din familii în care nu se vorbea limba rusa, de aceea elevii întâlneau dificultăţi la însuşirea materiei de studiu. De la deschidere (1872) şi până la 1914 Şcoala Spirituală de Băieţi din Edineţ a avut 6 directori: Ioan Comarneţchi (1869-1878), Grigorie Graviţchi (1879-1890), Alexei Troiţchi (1890-1901), Ieromonahul Dimitrie Vierbiţchi (ulterior, între 1901 şi 1903 episcop-vicar în mitropolia Kievului), Serghei Teodosiev (1902-1903), Ilarion Iaţcovschi (1903-1914).

4. Şcoala Spirituală de Băieţi din Ismail

   La sfârşitul anilor 80′ ai secolului XIX-lea învăţământul teologic din Basarabia s-a completat cu o nouă instituţie ─ Şcoala Spirituală de Băieţi din Ismail. Congresele eparhiale din 1891 şi 1892 au abordat problema deschiderii unei şcoli spirituale la Ismail, precum şi mecanismul de funcţionare a acesteia. După trecerea celor trei judeţe din sudul Basarabiei la Rusia (1878), printr-o decizie a autorităţilor ţariste, au fost eliberaţi din serviciu acei preoţi care nu posedau limba rusă. Astfel, partea de sud a Basarabiei a rămas fără păstor. Această situaţie a determinat deschiderea unei şcoli spirituale în sudul Basarabiei.

Sfântul Sinod din Petersburg a aprobat dechiderea Şcolii Spirituale de Băieţi din Ismail la 1 iulie 1893. S-a decis ca şcoala să funcţioneze în incinta clădirii donate de cetăţeanul Juravliov. În anul de studii 1893-1894 contingentul de elevi a şcolii a fost format din 72 de elevi, transferaţi de la Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău. În anul urmator a fost deschisă clasa pregătitoare, fapt ce a contribuit la sporirea contingentului şcolar. De exemplu, în anul şcolar 1899-1900 în procesul de studiu erau antrenaţi 176 de elevi, dintre care, 139 de elevi erau din pătura clerului, restul, 37 de elevi, erau de origine laică. La începutul anului şcolar 1904-1905 administraţia Şcolii Spirituale din Ismail era formată din Hariton Aleksandrovici  Semeikin, directorul şcolii, licenţiat în teologie, consilier de stat, şi Aleksandr Filatov, director-adjunct, licenţiat în teologie, consilier de stat.

După deschiderea Şcolii Spirituale din Ismail au ieşit la iveală un şir de inconveniente. În special, ele se refereau la amplasarea şcolii. În timp de iarnă, primavară şi toamnă, drumul ce făcea legătura între Chişinău şi Ismail era impracticabil. La congresul eparhial din circumscripţia Ismail s-a propus transferarea Şcolii Spirituale din Ismail la Chişinău. Pentru aceasta, urma ca Arhiepiscopul să obţină autorizaţia Sfântului Sinod şi alocarea sumei de 150 de mii de ruble din veniturile mănăstirilor închinate din Basarabia. Sfântul Sinod a refuzat eliberarea acestei sume, iar clerul local nu dispunea de mijloacele respective. De aceea, Congresul eparhial din 1909 a luat decizia de a contopi Şcoala Spirituală din Ismail cu şcoala de profil din Chişinău. Această soluţie ar fi generat inconveniente pentru elevii din sudul Basarabiei, de aceea, situaţia a rămas neschimbată până în 1917, ultimul an de funcţionare a şcolilor spirituale din Basarabia.

5. Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău

 Iniţiativa înfiinţării Şcolii Eparhiale de Fete aparţine arhiepiscopului Antonie (1858-1871). După cum ne mărturiseşte însuşi fondatorul Şcolii din Chişinău, ideea înfiinţării şcolii a venit din Rusia unde pentru fetele de preoţi erau înfiinţate în eparhiile ruse asemenea Şcoli.

Iniţial, el planifică să deschidă în capitala provinciei o mănăstire de călugăriţe, care ar fi avut în subordinea sa un azil destinat fetelor de clerici. Ulterior, planul arhiepiscopului se reduce doar la deschiderea unei şcoli de fete. Problema spaţiului pentru amplasarea şcolii a fost soluţionată de Antonie Ar. Dimo şi de Simion Simiţchi. Antonie Ar. Dimo, răspunzând apelului arhiepiscopului Antonie, jertfeşte o desetină şi 1638 stânjeni pătraţi de pământ pentru edificarea mănăstirii; la rândul său, Simion Simiţchi a alocat 2106 stânjeni pătraţi de pământ, 25000 de cărămizi şi 10 cuburi de piatră. Într-un an de zile 1860-1861, donaţiile de bani s-au ridicat la circa 15000 de ruble. În consecinţă, arhiepiscopul Antonie dă dispoziţie să purceadă la înălţarea şcolii şi a bisericii ei. În primăvara anului 1861 încep lucrările de construcţie a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău. În aprilie 1864 construcţia şcolii a fost terminată. Ea a fost dată în exploatare la 3 mai 1864. Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău era subordonată autorităţilor eclesiastice locale.

Noua şcoală reprezenta un local destul de impresionant. Era un bloc de piatră albă, cu două etaje, dispunea de spălătorie şi depozit. Sălile de curs erau luminoase şi spaţioase. La solicitarea arhiepiscopului Antonie, autorităţile eclesiastice au întocmit listele cu numele fetelor de clerici pretendente la locurile oferite de Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău. Regulamentul, fixa numărul elevelor la 50 dintre care 20 bursiere şi 30 solvente. Elevele urmau sa fie repartizate, confnorm nivelului de pregătire, în trei clase: pregătitoare, primară şi medie. Fiecărei eleve i se acorda o bursă anuală de 50-60 de ruble, hrana şi îmbrăcămintea fiind gratuite.

Obiectele de predare erau: Testamentul Vechi şi Nou, Catehismul, Explicări la Serviciul Divin Ortodox, Istoria Bisericii, Limba Rusă şi Slavona, Pedagogia, Limba Romană, Geografia, Istoria Universală şi cea Rusă, Aritmetică, Cântul Bisericesc, Gospodaria, Lucrul Manual şi Caligrafia, iar pentru doritori ─ Limba Franceză si Muzica. Timp îndelungat, postul de directoare a fost deţinut de Doamna Anastisia Rizo, absolventă a Institutului din Odesa. Şcoala era condusă de un comitet alcătuit din directoare, rectorul seminarului, blagocinul oraşului şi epitropul de onoare. Cursurile au fost predate gratuit, multă vreme, de către profesorii seminarului local. Cei dintâi profesori au fost: A. Parhomovici şi Preotul Luca Laşcu ─ la Religie; A. Parhomovici şi V. Zauschevici ─ la Limba Rusă; A. Galbovschi ─ la Aritmetică.

În asemenea condiţii, Şcoala Eparhială de fete din Chişinău a funcţionat 5 ani, răstimp în care a avut patru promoţii, în total 73 de abslovente. În anul şcolar 1872-1873, şcoala de fete cu trei clase a fost reorganizată în şcoala eparhială cu şase clase. Chestiunea lărgirii localului Şcolii Eparhiale de Fete s-a reluat în 1878 când Eparhia Chişinăului s-a mărit prin alipirea sudului Basarabiei cu mai mult de o sută de biserici. Şcoala Eparhială de Fete, după contingentul de eleve, era cea mai mare instituţie de profil din Eparhia Chişinăului.

Pe lângă clădirile noi construite pentru şcoală, stăpânirea eparhială s-a îngrijit mult şi de asigurarea unui venit regulat, care ar înlesni mult îmbunătăţirea situaţiei generale a şcolii, între altele şi situaţia materială a profesorilor.Sitaţia a fost îmbunătăţită odată cu primirea subvenţiei în 1878 din veniturile mănăstireşti, şi cu echivalarea în 1879, a drepturilor profesorilor. În 1880, salariul la şcoala eparhială a fost iarăşi sporit. În sfârşit s-a pus şi baza unui capital-fond de pensiune pentru profesorii şcolii eparhiale.

La 3 mai 1914 Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău şi-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare. Cu această ocazie a fost editată o broşura în care era făcut bilanţul activităţii instituţiei respective. În decurs de 50 de ani, Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău a fost absolvită de 19755 de eleve, dintre care 2051 au absolvit cursul complet de şase clase al şcolii, alte 155 de eleve au absolvit cursul complet de şase clase după reformarea şcolii in 1907.

Astfel, Şcoala Eparhială din Chişinău a dat Basarabiei un număr foarte mare de persoane culte dintre care unele au ajuns bune mame în familii, altele evlavioase soţii de preoţi, multe au fost învăţătoare în şcolile primare, toate însă în mijlocul poporului au fost bune îndrumătoare şi soţii credincioase.

6. Şcoala de Cântăreţi din Chişinău

 Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Chişinău a fost înfiinţată în 1889 de către Episcopul Arcadie. De la înfiinţare a trecut prin mai multe transformări până la completarea ei în 1936 cu 4 ani secundari, plus materiile de specialitate. În 1938 şcoala a fost mutată la mănăstirea Hârbovăţ, jud. Orhei, unde întreaga ei avere şi arhivă au fost distruse de bolşevici la ocuparea Basarabiei.

După dezrobirea Basarabiei de către armatele române, pe data de 1 septembrie 1941 s-a reînfiinţat în Chişinău şcoala de cântăreţi. Conducerea şcolii a fost încredinţată celui mai vechi profesor al şcolii, iconomului Pavel Mihailovici, din ordinul chiriarhului. La 20 octombrie 1941 şcoala şi-a inaugurat cursurile în prezenţa Consilierilor preoţi Ioan Ştiucă, Ioan Silvestrovici, Alexandru Scvoznicov, a protoiereului municipal ic. Pavel Grosu, a părinţilor şi elevilor în număr de 112.

De la 25 august până la deschiderea şcolii în ziua de 20 octombrie 1941 grija permanentă a directorului a fost de a găsi local pentru funcţionarea şcolii. Au fost evacuaţi de trei ori din clădirile ocupate până ce au reuşit cu multă greutate să ocupe 5 camere în localul vechiului Seminar. Lipseau mobilierul, băncile, scaunele, table etc. Lipsea personalul necesar: secretar, econom, servitori. Directorul în persoană a cărat pe spate bănci, scaune, dulapuri din curţile părăsite şi distruse, cu care s-au înjghebat clasele şi cancelaria. Arhiepiscopia din lipsă de mijloace n-a putut acorda ajutoare băneşti pentru înzestrarea şcolii şi burse pentru elevi.

Din iniţiativa Directorului şi a corpului profesoral al şcolii de Cântăreţi din Chişinău, consemnată în procesul verbal nr. 6 din 11 ianuarie 1943, au izvorât cursurile pentru cântăreţi din Basarabia. Procesul verbal aprobat de Sf. Arhiepiscopiei cu nr. 316 din 8 februarie 1942 arată nevoia unor cursuri pentru cântăreţi pe temeiul că în cuprinsul Basarabiei se află peste trei sute de locuri vacante de cântăreţi bisericeşti care număr va spori prin numărul mic de absolvenţi ai şcolilor eperhiale de cântăreţi din Basarabia. Candidaţii la cursuri au depus un examen de admitere în zilele de 10-14 august în faţa Comisiunii instituită de Arhiepiscopia Chişinăului. Examenul a constat din lucrări scrise la limba Română şi Aritmetică şi oral la Cântarea Bisericească, Muzică vocală, Tipic Bisericesc şi Religie.

Grija de căpetenie a profesorilor a fost de a îndrepta sufletele tulburate de stăpânirea străină, aducându-le la mirosul de tămâe şi a cărţilor sfinte. Zilnic diminiaţa după rugăciune se ţineau meditaţii şi explicări asupra disciplinei şi moralei, instituindu-se asupra vieţii reale. S-au dat ca model de acivitate pastorală şi morală pe lângă cei din manuale şi persoane vii; preotul Vasile Gumă de la Catedrală, cîntăreţul Guţu de la biserica Sf. Treime din Chişinău. Elevii au făcut practică bisericească la capela arhiepiscopală zilnic şi au luat parte la slujbele de la bisericile parohiale ale oraşului. În ziua de 27 martie 1942 s-a ţinut serbarea de fine de an în cadrul căreia au fost împărţite premii băneşti elevilor silitori.

Arhiepiscopul Lt. Efrem s-a interesat îndeaproape de mersul şcolii, dând îndrumări cuvenite şi cercetănd şcoala de mai multe ori. Prea Sfinţia Sa a dăruit şcolii un stoc de cărţi de ritual, iar elevilor cărţi de rugăciune. A făcut vizite şcolii Prof. Univ. Constantin N. Tomescu, şi profesorul de la seminar Victor Mateevici, fost profesor al acestei şcoli. La sfârşitul anului şcoala a fost inspectată de pr. Mihail I. Chriţă – inspector General de la Ministerul Cultelor.

Dintre profesorii şcolii cei mai de seamă au fost: Prof. Vasile Cuceranu director al şcolii din 1906 până în 1920, promotor al muzicii Orientale Bisericeşti în Basarabia, preotul Mihail Berezovschi, arhim. D. Godoroja, prof. Ion Popescu-Pasărea, alti profesori au mai fost: ic. Leonida Sava profesor la catedra ştiinţelor religioase, arhidiacon Achepsima Rusu profesor la catedra de muzică bisericească, d-ul Mihail Stegaru profesor la catedra de muzică vocală, pr. Paul Mihail profesor la catedra de română şi istorie, d-ul Nicanor Timuş la catedra de matematică.

Text redactat de Scutaru Vadim

Anunțuri

Responses

  1. Salut,
    poti sa descrii pe scurt care sunt etapele de a deveni preot la o biserica ortodoxa?
    Cite posibilitati sunt?

  2. la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău pe timpul cind directoare era madame Anastisia Rizo nu putea fi predata Limba Romana in perioada tarista nu se preda limba romana in scolile medii. Fiti atenti si nu comiteti greseli factologice


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: