Seminarul Teologic

1. Infiinţarea Seminarului

Seminarul Teologic 1813

La 31 Ianuarie 1813 în Chişinău mulţumită intervenţiei Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni se deschide prima şcoală sub dominaţia rusească şi anume Seminarul Teologic. Î.P.S. s-a născut în anul 1746 în oraşul transilvănean Bistriţa din parnţii Grigorie şi Anastasia Bănulescu-Bodoni. Mitropolitul hotărâse să deschidă un seminar încă din 1812, pentru formarea viitorilor preoţi, la început cu doua clase, una pregătitoare şi alta grămăticească. Şi deci din lipsa unui local, cursurile s-au deschis abia la 31 ianuarie 1813. În timp de şase ani Seminarul ajunge la o organizare deplină prin înfiinţarea succesivă a claselor: pregătitoare, gramatică, sintaxa, poezia, retorica, filozofia şi teologia

Programul seminarului nu era încă bine elaborat aşa că nu ne putem face o idee clară despre felul cum se preda limba română. Ştim numai că în cele doua clase, care s-au deschis la început, în prima clasă se învăţa citirea şi scrisul, iar în a II-a gramatica. Potrivit proiectului de program a-l seminarului alcătuit de primul rector a-l lui P. Cuniţchi şi aprobat la 25 ianuarie 1813 de către Episcopul de Tighina Dumitru Sulima, în clasa 1 şi    a II-a limba moldovenească se preda de trei ori pe săptămână câte două ore de-a rându, în afară de aceaste ore profesorul era obligat să facă de două ori pe săptămână câte două ore exerciţii în aceeaşi limbă, adică în total în
<!–[if gte mso 9]&gt; Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 &lt;![endif]–><!–[if gte mso 9]&gt; &lt;![endif]–> <!–[if gte mso 10]&gt; /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Обычная таблица”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} &lt;![endif]–>fiecare clasă era câte 10 ore săptămânale de limbă românească. Nu ştim ce manuale se întrebuinţau la început de către elevii seminarului, se presupune că se foloseau de aceleaşi cărţi de care se folosea şcoala lui Veniamin Costachi de la Socola adică cărţi tipărite parte în Ardeal, parte în Ţările Româneşti. Se ştie doar că pentru limba latină şi greacă sau adus cărţi cu traduceri şi explicaţii din Bucovina.

Desigur, că profesorii seminarului se foloseau de limba română şi la predarea celorlalte obiecte, întrucât elevii seminarului nu cunoşteau limba rusă, ceea ce se constată şi din faptul, că pentru limba latină, cum am vazut, şi cea grecească se procura cărţi din Bucovina, iar pentru limba rusească se tipareşte în 1819 cunoscuta „Scurtă gramatică cu tălmăcire în limba moldovenească pentru ucenicii seminarului din Chişinăului şi a altor şcoli din Basarabia”. Prin urmare chiar limba rusă se preda în româneşte în primii ani ai funcţionării seminarului.

Cu patru zile înainte de deschidere, la 27 ianuarie, Mitopolitul Gavriil a însărcinat dicasteria să comunice prin toate ţinuturile Basrabiei că oricine va dori să înveţe în şcolile seminarului să vină în Chişinău, şi îndeosebi copiii slujitorilor bisericeşti, pentru care mai cu seamă se înfiinţează aceste şcoli, ei trebuie să vină neapărat cu părinţii, şi erau primiţi mai ales pentru că preoţii şi diaconii dau bani pentru întreţinerea acestor şcoli care în viitor vor sluji pentru folosul copiilor lor şi nu al acelor străini. Deci preoţii şi Diaconii care aveu copii cu vârsta nu mai puţin de opt ani se prezentau la protopop care îi ducea la Chişinău la învăţătură. Dintre copiii clericilor, treizeci din cei mai săraci dispuneu de gazdă mâncare şi îmbrăcăminte din veniturile Seminarului.

Cu toată insisţenta stăpânirii eparhiale, preoţimea nu era dispusă la început să-şi dea copiii la seminar şi, in 1813, din 53 de elevi numărul total al copiilor din doua clase, abia şapte din ei erau copii de clerici de prin sate. Pentru a pune capăt acestei nepăsări, Gavriil a dat din nou, în 1815 un ucaz, arătând că acei clerici, care nu vor asculta de îndemnul lui vor fi pedepsiţi, iar copii lor, dupa ce vor ajunge la varsta de 15 ani, fără învăţătură, vor fi scoşi din tagma duhovnicească spre a fi luaţi la slujbă unde va fi nevoie. Ucazul a avut oarecare efect: mai mulţi preoţi au început să-şi trimită copii la seminar. Cu toate acestea stăpânirea eparhială, şi după Gavriil, a fost silită să îndemne pe clericii basarabeni să ducă copii la învăţătură în seminar, ameninţându-i cu aceeaşi pedeapsă.

<!–[if gte mso 9]&gt; Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 &lt;![endif]–><!–[if gte mso 9]&gt; &lt;![endif]–><!–[if !mso]&gt; st1\:*{behavior:url(#ieooui) } &lt;![endif]–> <!–[if gte mso 10]&gt; /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Обычная таблица”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} table.MsoTableGrid {mso-style-name:”Сетка таблицы”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; border:solid windowtext 1.0pt; mso-border-alt:solid windowtext .5pt; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-border-insideh:.5pt solid windowtext; mso-border-insidev:.5pt solid windowtext; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} &lt;![endif]–>Prosperarea seminarului a fost una din preocupările de baza ale Mitopolitului Gavriil. Dezvoltarea orientării religios-morale în inimile celor ce studiau, ca viitori arhipăstori ai Bisericii, era scopul principal al studiilor la seminar. În regulile pentru seminarul nou deschis, alcătuite la indicaţia Mitropolitului citim printre altele: „Datoria învăţătorilor este să se străduie în timpul lecţiilor, să le explice elevilor regulile creştineşti, cucernicia pravoslavnică, cum ar fi: dragostea pentru Dumnezeu, pentru aproapele lor şi mai ales pentru patrie, respectul pentru părinţi şi binefăcători, neprihanirea, onestitatea, cumpătarea, buna-cuviinţă şi toate virtuţile, fiind prezentate în cele mai sensibile expresii consecinţele dezastruoase ale vanitaţii, liberei cugetări, trufiei, beţiei, jocurilor în cărţi şi ale altor vicii”. Având grija ca studiile la seminar să aibă nivelul cuvenit, el era îndemnat şi din alte cauze, despre care raportase Sfântul Sinod: „Luând în consideraţie că această primă şcoală publică din regiunea Basarabiei este în apropiere de Moldova, Bulgaria şi Austria, aici fiind instruiţi elevii de rang duhovnicesc, tineretul prin conştiinţele şi acţiunile sale trebuie să atragă asupra sa atenţia popoarelor sus amintite, iar planul de studii era aşezat pe o bază sistematică, conform căreia vor fi predate obiecte ca: Gramatica, Poezia, Logica, Filosofia şi Teologia, în fiecare clasă, precum şi Istoria, Geografia, Matematica şi limbile: Greacă, Latina, Rusa şi neapărat Moldovenească, iar Franceza şi Germana la alegere.”

Seminarul nu avea un program fixat, aşa încât în clase, din an în an, se făceau mici schimbări în materie de predare. Numărul claselor creştea treptat şi în ajunul reorganizării seminarului în 1823 ajunse la 7, patru inferioare şi trei superioare sau seminariale propriu-zise. În clasele pregătitoare se primeau copii fară nici o ştiinţă de carte. În seminar, din ziua întemeierii lui, se preda limba moldovenească, ca şi cea greacă, însă nu în toate clasele şi nu în fiecare an. La limba moldovenească elevii învăţau a citi şi a scrie folosindu-se de gramatica întocmită de Radu Tâmpea. Afară de gramatică, de la 1817 elevii făceau exerciţii de traducere din moldoveneşte în ruseşte şi viceversa. În 1812, pe langa aceasta, învăţau pe de rost dialoguri moldoveneşti.

Un dosar ne arată listele elevilor din clasa I si a -II -a  a seminarului din Chişinău în 1813-1814 , în clasa I-a erau 30 de elevi , având vârste între    10-18 ani ; dintre ei: 14 erau fii de preoţi , 11 de dvoreni , unul de diacon , unul de preot militar decedat , unul de comerciant şi unul de mescianin ; unul era din Iaşi [dvorean] , unul din Tiraspol ceilalţi din Basarabia , îndeosebi din oraşul Chişinău ; se arată şi cum învăţau aceşti elevi. În clasă a-II-a erau 23 de elevi , între 10 si 18 ani ; dintre ei : 9 fii de preoţi şi 14 didvoreni şi de diferite clase sociale şi veneau 15 de peste Nistru din guberniile : Ecaterinoslav , Tiraspol , Podolia , Kaluga , Kiev , Cernigov iar restul din Basarabia .Ciudat ca înafara de 10 nume moldovenesti (Baţcu , Alecsandri , Bobeică , Donica Popovici , Dinga şi Chiriac  ) ceilalţi 43 erau absolut din familii ruseşti .

În 1814, pentru înlesnirea cursurilor, pe lângă seminar s-a înfiinţat o bibliotecă. E de remarcat că, cel puţin pe vremea arhipăstoriei lui Gavriil, în biblioteca seminarului au fost doar câteva cărţi de limba română. Astfel organizat seminarul pe lângă scopul lui direct, de a pregăti candidaţi pentru preoţie avea şi încă o alta mare menire, mai mare, mai însemnată. „Aceasta începătoare şcoală publică în oblastia Basarabiei”, scria mitropolitul în 1814, „se află în vecinatatea Moldaviei, Bulgariei si Austriei; în ea se are în vedere sa facă învătăţură copiii atât din tagma duhovnicească cât şi din cea bisericească şi de celălalt; tineretul cu învăţătura şi cu purtarea lui trebuie să atragă luarea aminte a popoarelor vecine”.

Seminarul de la Chişinău îşi mărea treptat numărul învăţătorilor şi al elevilor, şi îşi creştea şi nivelul studiilor care se făceau. Un obstacol mare în acest sens era lipsa mijloacelor materiale: cinci mii de lei, adunate de preoţime, sub denumirea de taxă şcolară erau insuficienţi pentru întreţinerea seminarului, mai ales, luând în consideraţie majorarea treptată a preţurilor la obiectele de primă necesitate, creşterea numărului de elevi şi de învăţători. În afară de aceasta, casa închiriată ca loc de seminar „din cauza stării de dărăpănare în care se afla şi din cauza spaţiului mic” nu corespundea absolut necesitaţilor şi „chiar era periculoasă, exista primejdia de a se prăbuşi”. Trebuia să fie construită o clădire specială pentru seminar. Cautarea mijloacelor pentru acest scop a fost una din marile griji ale Mitropolitului Gavriil. „Fară sa îndrăznesc sa cer de la visterie, în circumstanţele de acum” el solicita Sfântului Sinod să i se permită să se folosească de mijloacele locale.

Căutând mijloace, „dupa cum găsea de cuviinţă”, Mitropolitul Gavriil a hotărât să se adreseze guvernatorului Basarabiei, ca să împrumute şase mii de lei, pentru ca începând construcţiile, rămase dator muncitorilor, pentru construcţia clădirilor seminarului, cu o sumă mare de bani, în timp ce toate veniturile mitropoliei şi ale seminarului fuseseră utilizate. Apoi, iarăşi în urma demersurilor sale, din vistierie sau eliberat, în 1814, cu împrumut trei zeci de mii de lei, aceştia urmând să fie restituiţi visteriei în decurs de şase ani. În afară de aceasta, Arhipăstorul nostru a rugat lumea să facă donaţii particulare, fiind primul pe lista donaţiilor. În urma acestor eforturi, în timp  scurt, pe teren nou, în locul dâmburilor şi al tufelor, a apărut minunata, clădire a seminarului cu două etaje şi cu încăperi pentru învăţători, pentru seminarul teologic, pentru „Pansionul nobil” de pe lângă seminar, pentru spital şi pentru slujitori. Tot acolo, alături, se înălţa clădirea casei arhiereşti cu biserica şi cu atenansele pentru dicasterie, pentru tipografie etc, cu un parc mare. Numai datorită activităţii energice a Mitropolitului Gavriil cu blagoslovirea evidentă a Celui de Sus a fost posibil în timp atât de scurt, să fie obţinute rezultate strălucite.

Deci cu toate că mijloacele de care dispunea mitropolia erau foarte reduse, Mitropolitul Gavriil în 1815 a pus deci temelia clădirilor proprii ale seminarului cu mijloacele eparhiei cu banii adunaţi de la şcoli şi cu veniturile mitropolitane, făcând şi unele împrumuturi. Până la 1823, alături de casa episcopală, în curtea seminarului s-a construit un corp mare, cu două rânduri, cu cinci aripi.

Seminarul, amenajat după posibilităţi, atât interior cât şi în exterior, datorită preocupărilor Mitropolitului Gavriil, a fost vlăstarul sau cel mai iubit, în care el vedea garanţia viitoarei Eparhii Moldoveneşti încât în timpul vieţii el a avut bucuria nespusă de a ajunge să vadă roadele, pe care le-au adus grădina pe care o sădise. „El a ajuns să vadă, afirma părintele Petru Cuniţchi, că elevii seminarului nou înfiinţat la Chişinău citesc pe de rost predicile compuse de el. Obrajii săi erau udaţi cu lacrimi, când discipolii tânărului seminar îi salutau cu vorbe minunate, rostite în diferite limbi, pe care ei, sub grija şi patronarea sa părintească le învăţau cu succes”.

2. Reorganizarea Seminarului în 1823, 1868 şi 1884

Seminarul cu organizaţia ce i s-a dat de către Mitropolitul Gavriil a funcţionat timp de zece ani. La 23 octombrie 1823 Seminarul din Chişinău a fost reorganizat după regulamentul din 1808 – 1814, cu toate clasele, având ca rector pe arhimandritul Irineu, iar ca inspector pe Victor Purişchevici. Potrivit acestui regulament, concentrarea învăţământului inferior, secundar şi superior în seminar se desfiinţa: învăţămantul superior trecea la academii, cel secundar la seminare teologice, şi cel inferior la şcoli spirituale ţinutale şi parohiale. Între toate aceste şcoli se stabileau legături administrative şi anume: şcolile duhovniceşti inferioare atârnau de cele secundare, acestea erau supuse celor superioare, iar şcolile superioare – academiile, atârnau de „comisiunea şcolilor duhovniceşti” de pe lângă Sfântul Sinod.

În urma acestei reforme, seminarul a rămas numai cu clasele superioare împarţite în trei secţii: inferioară (de retorică), medie (de filosofie) şi superioară (de teologie). Pe lângă obiectele cerute pentru toate seminarele după regulamentul din 1808-1814, în seminarul din Chişinău se preda, şi după reorganizare, limba moldovenească. Deci programul seminarial a căpătat un caracter mult mai practic, utilitarist, cuprinzând urmatoarele obiecte:

Secţia Inferioară

 

ANUL I

ORE

ANUL II

ORE

Catehismul

2

Sfânta Scriptură (cărţi istorice)

1

Retorica

5

Cărţile de rit

1

Istoria Veche

2

Retorica şi poezia

5

Algebra şi geometria

2

Istoria universală

3

Limba greacă

2

Limba greacă

2

Limba latină

3

Limba latină

3

 

Secţia Medie

 

ANUL I

ORE

ANUL II

ORE

Sf. Scriptură (cărţi didactice)

1

Sf. Scriptură (cărţi prooroci)

3

Istoria Biblică

2

Hermeneutica
Logica si Psihologia

4

Istoria Biblică

2

Istoria rusă

2

St. naturale şi gospod. rurale

3

Fizica şi ştiinţele naturale

3

Patristica

4

Limba greacă

2

Limba greacă

2

Limba latină

2

Limba latină

2

 

Secţia Superioară

 

ANUL I

ORE

ANUL II

ORE

Noul Testament

2

Sf. Scriptură

2

Dogmatica

3

Teologia morală

2

Invăţături despre confesiuni

3

Despre servicii păstoreşti

2

Omiletica

2

Omiletica

2

Istoria bisericească

2

Dreptul bisericesc

2

Antichităţile bisericeşti

2

Istoria Bisericii ruse

2

Lecturi din Sf. Părinţi greci şi lat.

1

Lecturi din Sf. Părinţi greci şi lat.

2

Gospod. rurală

1

Medicina

2

 

Vedem deci că fiecare lecţie dura două ore şi secţiile aveau nu mai puţin de 32 ore pe saptamană.

De remarcat faptul că pe langă seminarul din Chişinău a activat şi un pensionat. Pensionatul a fost deschis la 1816 în urma cererii boierilor basarabeni şi a fost numit „Pensionatul Nobilimii” şi care avea ca scop a pregăti „pentru regiune oameni capabili şi folositori şi funcţionari, cunoscători fundamenetali a limbilor ruseşti şi româneşti”. Cu toate că copiii oamenilor laici aveau acces liber în seminar, pensionatul a fost prima şcoală laică în Basarabia, un fel de liceu, subordonat autorităţilor bisericeşti, care se deosebea de seminar prin faptul că, în programul lui se dădea mai multă atenţie obiectelor umanitare, decât celor religioase. În pensionatul nobilimii erau şi burse pentru copiii nobililor săraci.

La 24 septembrie 1868 s-a aprobat un nou regulament pentru seminarul din Chişinău. Printre noile schimbări au fost şi scoaterea unor obiecte cum ar fi gospodăria, ştiinţele naturale şi medicina. În schimb, în clasa de teologie s-a introdus pedagogia, iar pentru ca elevii seminarului să poată avea lecţii practice, s-a alcătuit pe langă seminar o şcoală duminicală pentru copiii de creştini. S-au făcut şi alte schimbări: de exemplu în 1861 pe lângă seminar s-a construit o biserică din banii jertfiţi de către Preasfinţitul Antonie şi din sume adunate prin colectă, iar în 1866 şcoala spirituală a fost despărţită de seminar fiind mutată într-o casă cumparată de curând.

În ceea ce priveşte partea administrativă în seminar, vechea direcţiune compusă din rector, „inspector”, econom (independent) şi secretar, a fost înlocuită, conform noului regulament, cu două adunări: una – conferinţa profesorilor şi alta – propriu-zis administrativă. În adunarea profesorilor intra rectorul şi inspectorul, şapte profesori aleşi pe termen de şapte ani, şi trei reprezentanţi a-i preoţimii eparhiale, aleşi pe acelaşi termen de către preoţime. Adunarea administrativă se compunea din rector, inspector, dintr-un membru a-l cadrului didactic şi doi membri a-i preoţimii, aleşi pe termen de trei ani în adunarea generală a profesorilor. În acest chip s-a introdus în viaţa seminarului principiul de eligibilitate.

Iar în ceea ce priveşte partea didactică, obiectele se predau în felul urmator:

OBIECTELE DE PREDARE

Numărul orelor în clase

Totalul

orelor

1

2

3

4

5

6

Exegeza (explicări la Sf. Scriptură)

2

2

3

3

3

3

16

Limba rusă (genurile poetice şi Ist. Liter.)

3

3

6

Limba greacă

5

5

5

5

20

Limba latină

4

3

4

4

15

Limba franceză şi germana

2

2

2

6

Matematica

3

4

4

11

Fizica

4

4

Istoria universală şi cea rusă

3

3

2

8

Logica

2

2

Psihologia

2

2

Filozofia (expunerea concepţiilor filosofice)

4

4

Istoria bisericească (universală) şi Ist. Bis. Ruse

6

2

8

Liturgica

3

3

Omiletica

4

2

6

Teologia fundamentală

3

3

Teologia dogmatică

6

6

Teologia morală

2

2

Teologia pastorală

4

4

Pedagogia şi didactica

1

1

2

Lecturi din Sf. Părinţi ai Bis., în limba greacă

2

2

4

În total ore săptamânal

22

22

22

22

22

22

 

În afară de aceste obiecte se preda limba ebraică, cântul bisericesc, iconografia şi gimnastica.

Un nou regulament a fost emis în 1884, ale cărui principii erau urmatoarele: în administrarea seminariilor episcopul eparhiot avea drepturi depline, făcând propunere în scris direcţiunii seminarului nu numai „spre judecată”, dar şi „spre executare”. Desfiinţându-se dreptul de eligibilitate, rectorul a căpătat o situaţie definitivă de şef al şcolii, organizaţia direcţiunii a fost simplificată, tot personalul administrativ, cât şi profesorii ocupând posturile lor prin numire; numirea celorlalte persoane în serviciile seminarului (preotul confesor, bibliotecar, medic, intendent, secretar al direcţiunii) se făcea de către episcopii eparhioţi; de asemenea şi membrii direcţiunii seminarului – dintre profesori – se numeau direct de către chiriarh; numărul acestor membri a fost micşorat până la trei iar al reprezentanţilor preoţimii pâna la doi.

Mari schimbări s-au făcut şi în latura didactică. Regulamentul din 1867, după cum ştim, a despărţit în programul seminarului obiectele de cultură generală de cele teologice, concentrând pe cele dintâi în clasele inferioare ale seminarului, iar pe cele din urmă în ultimele două clase a cincea şi a patra, apropiind astfel cursul seminarului de programul din 1808-1814. Regulamentul din 1884 a făcut un amestec între obiectele generale şi cele teologice, introducând unele din acestea şi în clasele inferioare ceea ce a apropiat programul seminarului de regulamentul din 1840. Numărul orelor de teologie, şi mai cu seamă de Sfânta Scriptură şi Istoria Bisericii a sporit până la 19, în loc de 16; s-au introdus discipline noi teologice: Istoria Biblica, Teologia comparată şi Combaterea Rascolului Rus; cântul bisericesc a devenit obligatoriu, numărul orelor de limbă greacă s-a micşorat, în loc de expunerea doctrinelor filosofice, care s-a dovedit prea grea pentru elevi s-a introdus „Principiile Elementare şi Istoria pe scurt a Filosofiei”, ca facultative au rămas Didactica, Cosmografia si Trigonometria.

De amintit faptul că Seminarul avea pe atunci şi propria Tipografie, în care se tipăreau cărţi şcolare şi religioase atât în limba rusă, cât şi în limba română iar predarea obiectelor în limba română a fost permisă de guvernul rusesc numai şi numai mulţumită insistenţei Mitropolitului Gavriil, care pe cât era în puterea sa îşi apăra naţiunea cotropită de străini. Această solicitare, pentru limba română, istoricul oficial rus al Basarabiei, d-l Batiuşcoff, nu o iartă Mitropolitului Gavriil şi-l dojeneşte în scrierea sa despre Basarabia.

3. Importanţa Seminarului Teologic din Chişinău

Seminarul Teologic din Chişinău a avut un rol foarte mare în istoria Basarabiei mai ales în perioada grea de ocupaţie străină, în care s-a deschis.

Seminarul, se poate spune, era unica instituţie de învăţământ teologic din ţinutul recent alipit, în care, învăţământul era la cea mai joasă treaptă. Părintele P. Cuniţchi într-o lucrare de-a sa spune că în Basarabia la acea perioadă nu numai păturile de jos nu cunoşteau carte dar nici chiar boierii nici preoţii nu erau departe de cei de jos, însă nu pentru că nu aveau dorinţă sau capacităţi deoarece alţii cunoşteau bine mai multe limbi, aveau profesori angajaţi, şi copii boierilor aveau mari succese în studierea limbilor străine.   Însă ei aproape că nu au ideie de creaţia literară precum şi de alte cunoştinţe.

Fiind unica instituţie de învăţământ din Basarabia, Seminarul servea ca centru de învăţământ nu numai pentru copiii preoţimii dar şi pentru toate păturile sociale. Instituind Seminarul, Mitropolitul Gavriil a pus baze solide pentru instruirea preoţimii moldovene sau mai bine zis pentru a le da studii copiilor, ca slujitori ai bisericii.

Dar Mitropolitul nu scăpa din vedere nici preoţimea contemporană lui, a cărei viaţă suferea de foarte multe neajunsuri, reflectându-se negativ asupra întregului sistem bisericesc din Basarabia. Numeroase dosare păstrate în arhiva consistoriului de la Chişinău şi datate din perioada de atunci ne servesc ca o confirmare documentară în susţinerea acestei afirmaţii. Au fost foarte multe aspecte negative in viaţa preoţimii de atunci în primul rând atitudinea neglijentă a slujitorilor bisericeşti faţă de îndeplinirea obligaţiilor păstoreşti, vagabondajul preoţimii, nivelul ei moral scăzut, predominând viciul beţiei. Pentru a pune capăt acestor vicii, Preasfinţia sa Gavriil a recurs la diferite mijloace: vizite frecvente prin eparhii , în timpul cărora el povăţuia preoţimea să-şi onoreze cu demnitate rangul; gramotele de îndrumare, forma iubită a arhipăstorului de adresare preoţimii; acei care se făceau vinovaţi erau supuşi supravegherii permanente ; canonul de a trimite sujitori bisericeşti nedestoinici pentru o anumită perioadă în una din mănăstiri uneori interzicându-le să oficieze slujbe şi să poarte sutană.

În aplicarea acestor mijloace se vede spiritul de blandeţe părintească a superiorului fată de supuşii săi , care îşi găsea şi mai multă manifestare atunci când Arhipăstorul rostea judecata sa asupra persoanelor, care săvârşiseră infracţiuni , în perioada măsurilor de prevenire  el modera severitatea legii cu milostenia inimii sale, dând dovadă de multă răbdare şi luând în consideraţie circumstanţele generale sau particulare , în care acţionaseră cei vinovaţi. Părăsirea bisericilor de către preoţi în zilele de duminică şi de sărbătoare era  pe atunci un fenomen obişnuit. Preasfinţia sa a atras atenţia faptului că asemenea neorânduieli în viaţa bisericească exista în multe parohii ale eparhiei conduse de el , pentru aceasta preoţii au fost certaţi şi li s-a explicat că ei trebuie cel puţin să oficieze sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare.

Preasfiinţia sa Gavriil întelegea foarte bine că asemenea fenomene triste sunt cauzate de lipsa de pregătire a preoţilor şi de lipsa de conştientizare a obligaţiilor păstoreşti. Iată de ce în poveţele sale adresate în repetate rânduri feţelor bisericeşti el îi îndruma să citească cu atenţie cartea „Funcţia presbiterilor de parohii ” , care este folositoare precum şi  canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi precum şi punctele alese din regulamentul duhovnicesc şi nu în ultimul rând catehismele publicate.

Cu toate acestea erau printre clerul parohial şi persoane care cu toate că  nu ştiau carte, totuşi erau cuprinşi de o mare credinţă la Tainele lui Dumnezeu şi sa-u distins prin blândeţe, smerenie şi lipsă de mândrie. Acest cler, care în viaţa sa exterioară mai în nimic nu se deosebea de parohienii sai, prin serviciile bisericeşti, prin citire în biserică, prin predici, prin povăţuiri după viaţa sfinţilor, prin ţinerea strictă a tuturor rânduielilor bisericeşti şi obiceiurile stabilite, etc., a pus în sufletul moldovenilor temelia blândeţii a smereniai şi a bunătăţii cu care atât de frumos se disting moldovenii şi până acum.

Această apropiere generală între păstori şi păstoriţi era foarte bună latură pentru misiunea păstorească, fiindcă păstorul înţelegea pe păstoriţii lui, apropiaţi de el în toate; iubea turma sa, având bunăvoinţă până la sacrificii de a o ajuta în credinţă şi în luminarea lui; pe de altă parte şi inoriaşii cu credinţă se raportau către, păstorul lor şi vedeau în el pe primul său învăţător, sfătuitor, îndrumător, atât în cele ale credinţei cât şi în cele ale vieţii şi astfel aceşti doi factori reciproc se completau unul pe altul.

Ca o ultimă concluzie la cele spuse trebuie să vedem că Seminarul din eparhia Chişinăului ajunsese un aşezământ cultural de o importanţă covârşitoare, care a contribuit la luminarea multor generaţii de tineri din cercurile bisericeşti basarabene, pregătind dintr-înşii muncitori pe diferite terenuri atât în Basarabia, cât şi peste hotarele ei.

Seminarul din Chişinău a avut însă şi o altă mare însemnătate. Aducându-şi elevii în mare parte din diferite colţuri ale provinciei, din mijlocul ţăranilor basarabeni băştinaşi, şi întorcându-i pe toţi aproape, după terminarea şcolii, în aceleaşi sate basarabene, ca pe urmă locurile lor în seminar să le ocupe copiii lor, seminarul în felul acesta cultiva în sufletele elevilor săi dragostea pentru pământul părinţilor, interesul pentru poporul băştinaş, susţinea şi hrănea legătura între generaţii, păstra tradiţiile româneşti prin comunitatea de limbă, de obiceiuri. Acest rol atât de însemnat din punct de vedere naţional, al Seminarului din Chişinău, nu intra în prevederile programului de studiu, nu putea fi recunoscut de conducătorii străini ai şcolii, nici nu rezulta din intenţiile conştiente ale elevilor, ci era determinat de condiţiile fireşti ale vieţii, fiind însă, tocmai de aceea, mai puternic şi mai neînlăturabil. Iar ca dovadă este faptul că atunci când a început în Basarabia mişcarea naţională, cei dintâi şi mai de seamă muncitori pe acest teren au fost elevii seminarului din Chişinău.

Seminarul Teologic de la Noul Neamţ „Sfântul Paisie Velicikovski”

Odată cu „perestroika”, în tot spaţiul sovietic s-a dat libertate religiei, s-au redeschis mănăstirile, bisericile, s-a permis predicarea evangheliei fără restricţii. Mănăstirea Noul-Neamţ a fost printre primele aşezăminte monahale care au fost reînfiinţate. În august 1989 e deschisă biserica Adormirea Maicii Domnului, ca parohie, întrucât satul nu dispunea de alte biserici, în afara celor din mănăstire.

La 20 septembrie 1990, patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, a emis un ordin, prin care blagosloveşte redeschiderea sfântului aşezământ. Primul stareţ de după redeschidere a fost numit ieromonahul Dorimedont. Imediat s-a purces la lucrările de reparaţie generală a mănăstirii. În primul rând, s-a depus stăruinţă pentru repararea bisericii Sf. Nicolae. În 1991 ea a fost sfinţită, fiind paraclisul Seminarului Teologic, deschis în acelaşi an. Limba de predare în seminar este româna. În perioada războiului de pe Nistru, Seminarul şi-a continuat activitatea, ajutându-i pe combatanţii moldoveni cu îmbrăcăminte şi hrană.

În 1993 seminarul avea 120 de studenţi. Corpul de chilii pentru ieromonahi şi ierodiaconi a fost reparat în anii 1994-1995. Tot în acea perioadă a început repararea Bisericii de vară „Sf. Înălţare”, care a durat 4 ani. Călugării de la Chiţcani au reuşit nu doar să-şi renoveze propria mănăstire, ci şi alte sfinte biserici din spaţiul pruto-nistrean. Astfel că, începând cu martie 1995, monahii de la Noul-Neamţ acordau în proporţii mari sprijin material schitului Zloţi cu hramul „Sf. Gheorghe”, şters de pe faţa pământului în 1949. Din 1998, schitul a devenit mănăstire independentă. Tot prin străduinţa călugărilor de la Chiţcani, începând cu 1996, funcţionează un schit pentru maici „Sfintele Maria şi Marta”. Schitul se află la o distanţă de 20 km de or. Căuşeni şi este dependent în prezent de mănăstirea Noul-Neamţ. De asemenea, la 6 km de mănăstire a fost deschis în 1993 încă un schit cu 2 biserici cu hramul „Sf. mucenici Vichentie şi Doremidont”. Mănăstirea Noul-Neamţ a reuşit să-şi deschidă propria tipografie. Începând cu data de 15.10.1998, arhimandritul Paisie (Cecan), fratele fostului egumen Dorimedont, este numit stareţ al mănăstirii „Înălţarea Domnului”, Noul-Neamţ, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Iar fostul stareţ Dorimedont, tot în acelaşi an, e hirotonit episcop al Edineţului şi Briceniului.
Deoarece Mănăstirea Noul-Neamţ era singura mănăstire din aşa-zisul stat „R.M.N.”, episcopul de Dubăsari, Iustinian, dorea cu înverşunare ca seminarul şi mănăstirea să se supună lui. Călugării nu au fost de acord cu această intenţie, făcând tot posibilul ca să rămână în continuare în subordonarea Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei. Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a încercat să facă o vizită la Chiţcani pentru a clarifica situaţia, însă autorităţile transnistrene nu i-au permis. Într-un sfârşit, seminarul a fost închis şi transferat la Chişinău, iar mănăstirea a continuat să se supună mitropolitului Vladimir. În acel an (2001), o parte din călugări au plecat din mănăstire, unii în România, alţii s-au refugiat pe la alte mănăstiri din Basarabia.

Această perioadă de tulburare a trecut, situaţia în prezent fiind destul de calmă, activând doar mănăstirea cu câţiva calugări care nu părăsise teritoriul.

Text Redactat de Scutaru Vadim

<!–[if gte mso 9]&gt; Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4 &lt;![endif]–><!–[if gte mso 9]&gt; &lt;![endif]–><!–[if !mso]&gt; st1\:*{behavior:url(#ieooui) } &lt;![endif]–> <!–[if gte mso 10]&gt; /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Обычная таблица”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;} &lt;![endif]–>

Anunțuri

Responses

  1. pe pagina Mitropoliei e publicat un articol la data de 12 februarie referitor la un deceniu de activitate a STC. Pai bine bine. Dar cum ramine dar cu cu anii 1990-2001 de la Noul-Neamt? Ce inseamna aceasta? Ce fel de slujitori mai suntem , sau cu atit mai mult crestini. un popor ce isi neaga trecutul, nare viitor.

  2. Foarte informativ. Aș putea afla sursele aeestui articol?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: